Un bărbat e adus în fața judecătorului

0
420

,,Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.

  • Fapta dumneavoastră e sub orice critică!
    Dacă vreți ca tribunalul să nu vă
    condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.
  • Domnule judecător, soția mea era așa de ciudată încât nu am putut să mă mai controlez și am aruncat-o de la balcon.
  • Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și, dacă nu doriți să vă condamn înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
    – Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje. La parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru și copiii, cel de 12 ani are 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm.
    În ziua respectivă i-am spus soției: e teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa de mici!
  • Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.
    – Pigmei ai vrut să spui!
    – Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
    – Ăla se numește pigment.
    – Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
    – Ăla se numește pergament.
    – Cum poți, dragă, să fii așa de incult?
    Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
    – Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici
    nu m-am așezat bine, că apare soția mea lângă mine, cu o carte în mână și îmi spune:
    – Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia.
    Ia și citește Veranda de la Pompadur.
    Iau cartea în mână și îi spun: ,,Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour. Nu trebuie să interpretezi numele în română” .
    – Asta e bună, dragă! Îmi dai tu lecții de franceză? Mie, care am făcut meditații cu un vector de la facultate!!
    – Ăla nu se numește vector, se numește lector.
    – Ești prost. Lector a fost un erou grec din antichitate.
    – Ăla a fost Hector și era troian.
    – Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.
    – Ăla e hectar, draga mea.
    – Mă uimești cu incultura ta! Hectar e o băutură a zeilor.
    – Ăla se numește nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
    – Habar nu ai! Eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
    – Nu se spune duo, se spune duet.
    – Mă scoți din sărite! Cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu
    săbiile.
    – Ăla se numește duel.
    – Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul.
    – Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni, și am aruncat-o pe geam.
    Liniște în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
    – Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Iar tu m-ai inebunit cu rabdarea pe ca o ai . Eu o aruncam deja de la Hector ….

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here